Aquisgranum

Aquisgranum…

the way I saw it for the first time,

ma découverte à moi,

autor: Corina Pintea

Este 3 martie 2006. Primãvarã am zice… Venim de la Besigheim (burg medieval încântãtor lângã Stuttgart – la sfârsitul povestirii, aruncati o privire pozelor din « Altstadt », nu veti regreta !). Mergem cãtre Aachen, ninge tot drumul si îngheatzã, masina noastrã e de nerecunoscut.

Primãvarã, ati spus ?… (Gheatza de pe numãrul masinii avea sã cadã abea a doua zi !) Obositi de ninsoare, ajungem la Aachen – trecem pe langa Stadionul Tivoli, am vrea sã mergem în centru, ne oprim si o luãm pe jos. E frig si burnitzã. Numele acestea de strãzi germane, parcã nu se mai terminã... Suntem în centru ? Aproape. Ne-am îndepãrtat prea mult de Hotelul Ibis, unde vom înnopta. Ne întoarcem la masinã, si mergem mai cãtre capãtul orasului, iatã, Friedlandstrasse, hotelul e drãgutz, cu o panoramã superbã asupra uneia dintre vechile portzi de intrare în oras – un turn înalt, de piatrã, cu o intrare în mijloc. Ninge, dar e soare, luãm o camerã, descãrcãm bagajele, fata de la receptie vorbeste frantuzeste, profitãm si luãm un plan al orasului, ne sunãm prietenii din Statele Unite, cu care nu ne-am vãzut de peste 20 de ani, si care stau la Hotelul Aquis-Grana, în centru. Nu ne vom vedea cu ei decat seara.
Pe la ora 19 jumãtate pornim pe jos cãtre hotelul lor, în centru. Alegem un traseu, dupã planul dat de fata de la receptie, în asa fel încât sã vedem Teatrul – minunat!, iatã o altã clãdire – Opera, probabil? Nu, este Elisenbrunnen (o clãdire imensã ce adãposteste un izvor cu apã termalã).

Aceasta ce-o mai fi ? Posta ? Aveam sa ne dãm seama mai târziu cã era Muzeul Internatzional al Presei, care posedã ziare începând din sec. al 16-lea si pânã în zilele noastre. Iatã niste coloane romane ! De fapt e terasa unui restaurant modern, în mijloc se ridicã un « abur », interesant si misterios în amurgul care cade. Ne plac coloanele, revenim a doua zi sã facem o pozã, aflãm cu putinã dezamãgire cã nu sunt coloanele originale, ci unele noi, refãcute întocmai dupã modelul si pe locul unor coloane romane, care încercuiau « aburul » - un izvor termal cu sulf.

Orasul acesta promite sã fie foarte interesant, cu amestecul lui de vechi, foarte vechi !, si nou. In prima searã luãm masa cu prietenii în restaurantul unui sârb (l-am recunoscut dupã numele de pe cartea de meniu), restaurantul e elegant, se mãnâncã mult si bine. Ne bucurãm sa ne revedem prietenii (eu si Luiza ne vedem pentru prima oarã, dar mi se pare foarte simpaticã si parcã as cunoaste-o de-o viatzã), depãnãm amintiri vechi si noi. Ora 22 trece, restaurantul se goleste treptat. Mai e o masã unde se vorbeste tare, o limbã bizarã. Muzica se schimbã din popularã germanã în ceva cu rezonantze balcanice. Aud chelnerul vorbind cu fata de la bar în sârbeste. Atmosfera se destinde si totul are un aer de familie, e ca o lentoare balcanicã opusã trepidantzei vietzii vestice, si-mi aduc aminte de acasã…
Drumul de întoarcere cãtre hotelul nostru se dovedeste a fi anevoios. Mergem dupã ideea mea, dupã reperele mele vizuale, e frig, strãzile coboarã, urcã, mi se pare cã nu vom mai ajunge niciodatã.
Dumnezeule, oare de ce mi-am pus cizme cu toc înalt ? In mod normal, hotelul ar trebui sã fie foarte aproape, dar nu e deloc. Facem cu 15 minute mai mult decât necesar, ajungem în sfârsit fãrã suflu si obositi. La televizor e un concert al lui DJ Bobo, ne face plãcere sã-l ascultãm. Imi aminteste de anii de liceu, si în acelasi timp mã gândesc ce febrã muscularã am de la cizmele cu toc si pavajul vechi al orasului. Nu mai sunt nici eu chiar tânãrã, asta e! Noaptea n-are sã fie prea odihnitoare, probabil suntem prea obositi si am mâncat prea târziu seara.

A doua zi de dimineatzã ne sunã Ion, amicul nostru de la San Francisco, si ne propune sã vizitãm Bruxelles, cu trenul. Luiza, sotia lui, a vãzut deja Bruxelles. Noi nu prea suntem în formã dupã putinele ore de somn. De comun acord, hotãrâm sã rãmânem în Aachen si sã vizitãm orasul. Luãm micul dejun, dupa care ne îndreptãm cãtre hotelul lor, vedem poze cu casa lor si cu nunta fiicei lor - foarte frumoase, dupã care iesim în oras.

Un istoric al orasului cred cã se impune, am sã amintesc opririle noastre pe parcurs.

Aachen (in germanã), Aix-la-Chapelle (în francezã), Aken în (olandezã) este un oras german situat în landul Nordrhein-Westfalen. Granitzele sale de municipiu coincid în partea de vest cu frontierele cu Belgia si cu Olanda. A fost o statziune termalã romanã (vezi izvoarele calde, cu sulf), numitã Aquisgranum (deci hotelul prietenilor nostri poartã aproape numele vechi, roman, al orasului).

Cea mai importantã epocã istorica a orasului a început odatã cu preluarea puterii politice de cãtre Charlemagne în 768 AD. Palatul Imperial de lângã izvoarele termale a devenit rapid rezidentza permanentã si preferatã a lui Charlemagne, Aachen devenind al doilea oras, ca importantzã, al Imperiului sãu, si un centru vestic de culturã si învãtzãmânt. De la încoronarea lui Otto I în 936 si pânã în sec. al 16-lea, marea majoritate a împãratzilor germani au fost încoronati la Aachen. Fortificat spre sfârsitul sec. al 12-lea si garantat cu drepturi de municipiu în 1166 si 1215, Aachen devine un oras imperial independent cca în 1250.

A început sã decadã în sec. al 16-lea, din cauza pozitiei sale nesigure lângã frontiera francezã si a depãrtãrii de centrul Sfântului Imperiu Roman. Locul de încoronare a fost schimbat cu Frankfurt pe Main în 1562.

Aachen a fost scena semnãrii mai multor tratate de pace, incluzându-le pe cele de la sfârsitul Rãzboiului de Devolutie (1667-1668; rãzboi provocat de pretentziile Frantei asupra posesiunilor spaniole din Tzãrile de Jos. Tripla Aliantzã - Olanda, Anglia si Suedia - îl constrânge pe Ludovic XIV sã încheie pacea de la Aachen - 2 mai 1668. Frantza restituie Spaniei Franche-Comté si pãstreazã orasele Charleroi, Lille, Tournai si Douai.) si al Rãzboiului de Succesiune la Tronul Austriei (1740-1748 - a avut loc datoritã faptului cã drepturile Mariei-Tereza la tron au fost contestate de Carol Albert al Bavariei, August al II-lea al Saxoniei si Filip V al Spaniei. S-a încheiat cu pacea de la Aachen - 18 octombrie 1748. Maria-Tereza a rãmas pe tronul Imperiului habsburgic.)

Ocupat de francezi în 1794 si anexat Frantzei în 1801, a fost dat Prusiei dupã Congresul de la Viena (1814-1815). Congresul de la Aix-la-Chapelle, pecetluit în 1818, a fost unul care a reglementat afacerile Europei dupã rãzboaiele napoleoniene. Orasul a fost ocupat pentru o perioadã de cãtre belgieni, dupã Primul Rãzboi Mondial ; a suferit pagube majore în Al Doilea Rãzboi Mondial si a fost primul mare oras german care a cãzut în fatza trupelor aliate (la 20 octombrie 1944).

Monumente importante :

Cunoscutele biserici medievale St. Foillan, St. Paul si St. Nicholas au fost dãrâmate sau grav avariate în Al Doilea Rãzboi Mondial, dar reconstruite si mult restaurate ulterior.

Das Rathaus (Primãria), construitã cca în 1530 pe ruinele Palatului Imperial al lui Charlemagne si incluzând magnifica « salã a împãratzilor », a fost restauratã. Cea mai veche parte a sa, numitã Turnul Granus, se pare ca dateazã din perioada lui Charlemagne.

Das Rathaus - Primãria
	Tezaurul din Sala Impãratzilor

Baza Turnului Granus - la stânga

In incinta Turnului, se afla astãzi un restaurant modern, dar exteriorul este perfect restaurat si conservat ca pe timpurile lui Charlemagne. Se poate ca sala ce adãposteste azi restaurantul sã fi constituit în acea vreme o parte din sala de mese a unor cãlugãri (réféctoire).

Detaliu de pe peretele Turnului Granus - la dreapta

De remarcat este ornamentatzia din fier forjat, aflatã pe peretele de cãrãmidã, lângã vechiul felinar, deasupra ferestrei. Este foarte asemãnãtoare, aproape identicã modelului fleur de lys, emblema casei regale franceze.

Frumoasa Catedrala goticã (Domul din Aachen) - panoramã dinpre piatza Katschhof, de cealaltã parte a pietzei se aflã Rathaus (Primãria), vãzutã din spate, fatza fiind cea deschisa cãtre Marktplatz, în care se aflã celebra fântânã, dominatã de statuia lui Charlemagne. (vezi foto Rathaus mai sus)

Cele douã stiluri arhitectonice distincte ale Catedralei sunt cu precãdere vizibile dinspre piatza Katschhof : Capela Palatinã a lui Charlemagne (constituind nucleul catedralei gotice de azi), construitã între 790-805 AD dupã modelul catedralei S.Vitale din Ravenna, este în stil Carolingian-Roman, si Corul (ca parte arhitectonicã, incluzând între altele altarul si datând cca din 1355) este gotic. (alte poze - detalii) Catedrala a suferit si ea pagube, dar mai putzin importante, în Al Doilea Rãzboi Mondial (doar vitraliile gotice originale au fost complet distruse, dar refãcute întocmai ulterior). In galeria (Hochmünster) care înconjoarã Capela se aflã tronul (Königsstuhl) din marmurã al lui Charlemagne, multã vreme utilizat pentru încoronãri.

Fântâna cu marionete flexibile din bronz; în fundal - Domul

Charlemagne a fost înmormântat în Catedrala din Aix-la-Chapelle în 824. Mormântul lui este marcat printr-o dalã de piatrã, deasupra cãreia atârnã un candelabru din bronz, dãruit de cãtre Frederick I Barbarossa în 1168. Bogatul tezaur al catedralei contine exemplare de artã manualã finã medievalã si relicve sfinte. Douã sute de ani dupa moartea sa, Charlemagne a fost canonizat, fapt ce a dat nastere unui val de pelerini doritori de a-i vedea mormântul si relicvele care dateazã din timpul vietzii sale. Relicvele sunt expuse publicului la fiecare 7 ani (ultima datã în 2000). In mod obisnuit, ele îsi au locul în « Altarul lui Charlemagne », învelite în vesmânt de mãtase. Numele lui Charlemagne este strâns legat de oras, si acest lucru este reflectat de numeroasele mosteniri arhitecturale si monumente comemorative pe care le întâlnim peste tot, în oras. Cele mai importante sunt Catedrala si Primãria.

Alte locuri demne de mentzionat sunt Muzeul de Artã Suermondt si fântâna (pe care am amintit-o deja ca aflându-se în fatza Primãriei), dominatã de cãtre o statuie a lui Charlemagne, aflate în square-ul pietzii (Marktplatz). Noi am prins chiar zi de piatzã în 4 martie, a fost foarte interesant. Fântâni sunt peste tot în oras, cea mai iubitã de cãtre turisti pãrând sã fie cea cu marionetele din bronz, cu bratzele si picioarele flexibile. (Vezi poza din stânga, unde fântâna este în prim-plan, în fundal aflându-se Domul - Catedrala, dintr-o altã panoramã acum, si anume monumental la capãtul unei strãdutze din centrul orasului.) O altã fântânã interesantã este cea a monstrului de bronz; apa nu curge decât vara în aceste fântâni, în cazul monstrului de bronz, ea se prelinge pe coadã. (Pentru detalii cu fântânile mentzionate, vizitati link-ul "alte poze - detalii".) Când apa nu curge în fântâni, ele apar simplului turist mai degrabã ca niste statui. La început de stradã, sau în fatza restaurantelor sau berãriilor, se aflã câteodatã, de asemenea, câte o micã statuie de bronz – o fetitzã tzinând o carte, de exemplu (poate chiar cartea de meniu?). Exista clãdiri care au muchiile peretzilor tesite, cu o nishã la nivelul primului etaj, în care se aflã o statuie de bronz sau cupru, sau auritã, de sfânt sau de nobil medieval.

Gãsim si numeroase institutzii de învãtzãmânt, cum ar fi Universitatea Tehnicã a Rinului-Westfalia, fundatã în 1870. Izvoarele termale cu sulf sunt deasemenea foarte frecventate; Schwertbad-Quelle, în suburbia Burtscheid, este cel mai cald izvor termal din Germania (76°C [169°F]).

Orasul modern este un nod feroviar si centrul industrial si comercial al unei regiuni miniere ; aproape fiecare ramurã a industriei metalurgiei fieroase si nefieroase este prezentã în vecinãtate. Alte industrii : textilã, a prelucrãrii lemnului, a sticlãriei, a constructiilor de masini si ace.

Impresiile din ziua de 4 martie sunt deosebit de plãcute - o întâlnire deosebitã cu prietenii, într-un oras deosebit... Orasul este foarte frumos, te impresioneazã, te cucereste, o zi este mult prea putzin pentru a-i vizita minunile. Cea mai puternicã impresie o lasã Catedrala, sau Das Rathaus (Primãria), fiecare are opinia personalã. Tot în centrul orasului am mai vizitat o bisericã catolicã nouã, modernã, dar reconstruitã pe locul uneia vechi. Foarte frumoasã si aceasta.

In ghidurile turistice de renume gãsim si rubrica "culinarã". Eu n-am sã vã dau sfaturi prestigioase, cãci nu sunt în domeniu, tot ce pot sã vã sfãtuiesc este: nu uitatzi cã sunteti în Germania, încheiatzi-vã sejurul în Aachen cu o searã pe mãsurã. Mâncatzi într-un restaurant familiar, cu bãnci de lemn si alurã de « pub » englez, mâncare traditzionalã germanã – jarret de porc grillé (Schweinehax). Dacã doriti ceva nou, îndrãzniti, profitati de o promotie de scoici olandeze cu cartofi pai – un deliciu!, nu-l ratati, mai ales dacã vã plac, sunteti atât de aproape de frontiera olandezã si belgianã (« moules-frites » e « plat national » - mâncare natzionalã la belgieni, îmi inchipui cã trebuie sa fie si la olandezi). Nu vã mirati dacã la o masã, în spate, o fetitzã de câteva luni vã va zâmbi prietenos când îi vetzi spune "Salut!" Mama ei îi va vorbi în francezã, iar tatãl ei, sotzul, va rãspunde într-o germanã stricatã, probabil walona. Aachen-ul se poate lãuda cu acest amestecul etnic si cultural, prezent peste tot în oras, si acesta este unul din lucrurile care-l face atât de plãcut si prietenos.

Duminicã, 5 martie, am pãrãsit Aachen cu pãrere de rãu, dar cu amintiri de neuitat, cu bucuria ca ne-am revãzut prietenii, si cu sperantza de a reveni, poate, odatã… la Aquisgranum...

Ne-am reîntors la Besigheim, unde am petrecut câteva zile, în 7 martie am vizitat « Altstadt », adicã orasul vechi din Besigheim, erau –4°C si un vânt tãios, dar soarele era prezent, si în curtzile vechilor case erau câmpuri întregi de ghiocei, ca o sperantzã de primãvarã.

Vã lãsãm sã descoperiti singuri câteva poze (remarcati farmacia veche din anii 1600, initial si farmacie si épicerie, formatã din unirea a celor 2 vechi farmacii din Besigheim, si actualmente parfumerie), pour le plaisir des yeux et de l'âme ! Au revoir, bye-bye, tschüs !

Mise a jour : 24 oct. 2012